Unirea din 1918

In timpul razboiului s-au conturat programele politice care vor sta la baza actiunilor nationale romanesti din Basarabia, Bucovina si Transilvania. In prima lor faza, acestea vizau obtinerea de drepturi nationale pentru etnicii romani din Rusia sau Austro-Ungaria.

Unirea din 1918 - S-a cerut dreptul de folosire a limbii romane in administratie si justitie, invatamant in limba materna, reprezentare proportionala in toate domeniile vietii publice. Argumentatia ce statea la baza acestor revendicari era una de oridn istoric si demographic, venind in prelungirea programelor elaborate in cursul secolului al XIX-lea de elitele romanesti din afara teritoriului Romaniei.

In anul 1917, programele nationale se radicalizeaza, intrand in etapa a doua. In contextual destramarii Imperiului Rus si al activizarii elitelor nationale din monarhia dualista, romanii de acolo revendica dreptul la autonomie politica pentru provinciile populate majoritar de romani, pastrand argumentatia traditionala, istorica si demografica.

Faza a treia, in definirea obiectivelor politice romanesti s-a desfasurat in anul 1918. Din acest moment se adopta ca argument principal idea autodeterminarii, care circula acum pe plan international. In baza ei, reprezentantii romanilor cer independenta provinciilor in care etnicii romani erau majoritari.

Prabusirea militara a Puterilor Centrale si afirmarea principiilor democratice la sfarsitul razboiului au reprezentat un factor hotarator in evolutia spre idea unificarii.

Pericolele externe si competitia declansata pentru succesiunea imperiilor destramate, odata cu incheierea conflagratiei mondiale, au grabit trecerea spre ultima etapa, cea a unirii tutror teritoriilor locuite de romani cu Regatul Romaniei.

Unirea tutror romanilor intr-un stat national a cunoscut doua momente principale: Prima provincie care care s-a alipit Romaniei a fost Basarabia, in martie 1918. Imprejurarea a fost favorizata de prabusirea autoritatii Rusiei in zona, ca urmare a revolutiei bolsevice.

Astfel, in Basarabia, in perioada aprilie – octombire 1917, organizatiile social-politice romanesti elaboreaza programe in care cer autonomia Basarabiei. In decembrie 1917 se intruneste Sfatul Tarii, organ reprezentativ al Basarabiei, dominat numeric de romani, care proclama Republica Federativa Moldo-veneasca , desemnand structurile de conducere ale acesteia.

In ianuarie 1918, Sfatul Tarii este dizolvat, in urma preluarii puterii la Chisinau de catre bolsevici, insa pentru scurta durata, deoarece armata romana patrunde in oras si restabileste autoritatea Sfatului, care o luna mai tarziu proclama independenta Repu-blicii Moldovenesti. Noul stat este amenintat insa de o ocupatie a Rusiei bolsevice sau a nou creatului stat ucrainean. In martie Sfatul Tarii adopta hotararea de unire a Basarabiei cu Romania.

Aceasta hotarare a fost luata de liderii romani in cadrul unor organizatii politice nationale. Pentru a arata ca gestul lor se bucura de sprijinul populatiei, ei au convocat adunari cu caracter reprezentativ care sa dea greutate deciziei luate in ochii opiniei publice interne si internationale.

Desi armatele romaine intrasera in Basarabia inca inainte de proclamarea Unirii, liderii romani au tinut sa arate ca Unirea nu a fost rezultatul unei cuceriri militare romanesti, ci al optiunii populatiei din zonele respective. Actiunea lor urmarea sa raspunda cerintelor principiului autodeterminarii.